Cartea lui Iov

Capitolul 29

Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale și a zis:

"O, dacă aș fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,

Ca atunci când El ținea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa și, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!

De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ținea parte cortului meu,

Când Cel Atotputernic era încă cu mine și împrejurul meu stăteau feciorii mei,

Iar picioarele mele se scăldau în lapte și stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn?

Atunci când ieșeam la poarta de sus a cetății și așezam în piață scaunul meu,

Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare și rămâneau așa.

Fruntașii poporului își opreau cuvântările și își puneau mâna la gură.

Glasul căpeteniilor scădea și limba lor se lipea de cerul gurii.

Căci urechea care mă auzea mă fericea și ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie.

Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor și pe orfanul fără sprijin.

Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi și umpleam de bucurie inima văduvei.

Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veșmânt și judecata mea cea dreaptă era mantia mea și turbanul meu.

Eram ochii celui orb și piciorul celui șchiop;

Eram tatăl celor neputincioși și cercetam cu sârguință pricinile care îmi erau necunoscute.

Sfărâmam fălcile nelegiuitului și smulgeam prada din dinții lui.

Și îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu și ca pasărea Phoenix voi înmulți zilele mele.

Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă și roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.

Slava mea va întineri neîncetat și arcul meu se va înnoi în mâna mea.

Oamenii mă ascultau și stăteau fără grai și așteptau să audă sfatul meu.

După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic și cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură.

Mă așteptau precum aștepți ploaia și căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară.

Dacă le surâdeam, nu-și credeau ochilor și surâsul meu nu-l lăsau să se piardă.

Le arătam care este dreapta cale și stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostașii săi și, oriunde-i duceam, ei veneau după mine.