Cartea lui Iov
Capitolul 24
De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse și cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
Viclenii mută hotarele țarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
Duc la ei acasă asinul copiilor orfani și iau zălog boul văduvei.
Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din țară, iar pe toți nenorociții din țară îi silesc să se ascundă.
Aceștia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiș să-și caute de mâncare și, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii.
Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veșmânt să se apere de frig.
Ploaia repede din munți îi udă până la piele și în loc de adăpost strâng în brațe stâncile.
Cei dintâi smulg pe orfan de la țâță și iau zălog haina săracului.
Și săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte și, istoviți de foame, duc în spinare snopii.
La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri și tânjesc de sete.
În cetate, muribunzii se vaită și sufletul celor răniți cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
Mai sunt răzvrătiți împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei și nu rămân în potecile ei.
Ucigașul se scoală dis-de-dimineață, ucide pe cel sărac și nevoiaș și jefuiește.
Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei și el își zice: Nu mă vede nici țipenie de om, și își pune o mahramă pe față.
Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele și intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă,
Iar când vine dimineața, parcă ar fi pentru ei umbra morții. Când zorii strălucesc, toate spaimele morții dau peste ei.
Nelegiuitul plutește ușor ca pe fața apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem și fericirea nu va călca niciodată via lui.
Precum seceta și arșița sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuința morților pe păcătoși.
Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ține minte și astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac.
Ei chinuiau pe femeia stearpă și fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă.
Dar Cel ce, prin puterea Lui, strunește pe cei puternici, se ridică răzbunător și toii aceștia nu se mai țin stăpâni pe viața lor.
El îi lasă să se sprijine cu bună încredințare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor.
Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au așternut ca nalba, când o cosești și ca spicul ierbii s-au veștejit.
Dacă ziceți că nu este așa, cine îmi va dovedi că am mințit și cine va spulbera cuvântul meu?"