Cartea lui Iov

Capitolul 3

După aceea, Iov a deschis gura sa și a blestemat ziua în care s-a născut.

Și Iov a vorbit și a zis:

"Piară ziua în care m-am născut și noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!

Ziua aceea să se facă întuneric și Domnului din cer să nu-I pese de ea și lumina să n-o mai lumineze.

Bezna și umbra morții s-o cotropească, norii s-o învăluiască și toate negurile s-o înspăimânte!

Întunericul să cuprindă noaptea aceea și să nu mai fie pusă în zilele anului și în socoteala lunilor să nu mai intre!

Pustie să rămână noaptea aceea și nici o bucurie să nu pătrundă în ea!

Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei ce știu să descânte Leviatanul.

Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aștepte lumina și nimic să nu vină și să nu mai vadă genele aurorei,

Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit și n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei.

De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Și nu mi-am dat duhul, ieșind din pântecele ei?

De ce m-au primit cei doi genunchi și de ce cei doi sâni mi-au dat să sug?

Căci acum aș sta culcat și liniștit, aș dormi și m-aș odihni,

Cu împărații și cu dregătorii pământului, care și-au zidit morminte în singurătate,

Sau cu domnitorii care umplu de aur și de argint casele lor.

Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată și ascunsă, ca acei prunci care n-au apucat să vadă lumina?

Acolo cei nelegiuiți se astâmpără și cei împovărați se odihnesc.

Acolo cei ce poartă lanțuri ajung la liman de pace și nu mai aud glasul paznicului.

Mic și mare acolo sunt tot una și robul a scăpat de stăpânul său.

Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieții celui nenorocit și zile celor cu sufletul amărât;

Celor ce așteaptă moartea, și ea nu vine, și care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;

Celor ce se bucură cu bucurie mare și sunt plini de fericire, fiindcă au găsit un mormânt;

Celui care nu știe încotro să meargă și pe care îl îngrădește Dumnezeu de jur-împrejur?

Gemetele mele sunt pâinea mea și vaietele mele curg ca apa.

De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă și de ceea ce mi-e frică tocmai de aceea am parte.

N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nici o pace și zbuciumul mă stăpânește".