Cartea lui Iov

Capitolul 7

Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostășească și zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaș?

El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-și așteaptă simbria.

Astfel și eu am avut parte de luni de durere, și mi-au fost date nopți de suferință.

Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Și sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfințit.

Trupul meu e plin de păduchi și de solzi de murdărie; pielea mea crapă și se zbârcește.

Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica și s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.

Adu-ți aminte, Doamne, că viața mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.

Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

Negura se risipește, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.

Nu se mai înapoiază în casa sa și locuința sa nu-l mai cunoaște.

Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu și mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.

Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?

Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcușul meu îmi va alina durerile,

Atunci Tu mă spăimântezi cu vise și mă îngrozești cu năluciri.

Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ștreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.

Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.

Ce este omul, ca să-ți bați capul cu el și ca să-i dai luarea Ta aminte?

De ce îl cercetezi în fiecare dimineață și de ce îl urmărești în orice clipă?

Când vei înceta să mă privești? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?

Dacă am greșit, ce ți-am făcut ție, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat țintă pentru săgețile Tale și de ce ți-am ajuns povară?

De ce nu îngădui greșeala mea și nu lași să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în țărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi".