Cartea lui Iov
Capitolul 5
Strigă acum, dacă o fi cineva care să-ți răspundă. Către care din sfinții îngeri te vei îndrepta?
Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit.
Am văzut pe nebun prinzând rădăcină și pe loc am blestemat sălașul lui:
Să se depărteze copiii lui de orice izbăvire și să fie călcați în picioare la poartă și nimeni să nu le vină într-ajutor.
Secerișul lui să-l mănânce flămânzii și să-l ducă cu ei în ascunzișuri și toată averea lui s-o soarbă însetații!
Pentru că nelegiuirea nu iese din pământ și necazul nu răsare din pulbere,
Ci omul își naște singur suferința, precum vulturii se ridică în aer, prin puterile lor;
Dar eu alerg la Dumnezeu și Lui Îi arăt necazul meu.
El face lucruri mari și nepătrunse, lucruri minunate și fără număr.
El dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii.
El înalță pe cei smeriți și izbăvește pe cei necăjiți.
El destramă planurile celor vicleni și cu mâinile lor nu pot să izbândească.
El prinde pe înțelepți în istețimea lor și sfatul celor înșelători iese prost.
Ziua în amiaza mare dau de întuneric și umblă ca pe timp de noapte în ceas de zi.
Dar Dumnezeu scapă din gura lor pe omul dosădit și din mâna celui puternic pe cel sărac.
Astfel, sărmanul prinde nădejde și nedreptatea își închide gura.
Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Și să nu disprețuiești certarea Celui Atotputernic.
Căci El rănește și El leagă rana, El lovește și mâinile Lui tămăduiesc.
De șase ori din nevoi te va scoate, iar a șaptea oară, răul te va ocoli.
În timp de foamete, te va scăpa de la moarte și în bătălie din primejdia sabiei.
Vei fi la adăpost de biciul bârfelii și nu te vei teme de prăpăd când va veni.
Îți vei râde de pustiire și de foamete și nu-ți va păsa de fiarele pământului.
Căci vei avea legământ cu pietrele câmpului și fiara sălbatică va trăi cu tine în pace.
Tu vei ști cortul tău la adăpost și când îți vei cerceta locuința nu vei avea dezamăgire.
Vei ști că urmașii tăi sunt numeroși și că odraslele tale sunt multe ca iarba pământului.
Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrânețe, ca o șiră de grâu strânsă la vremea ei.
Iată ceea ce am cercetat și așa este. Ascultă și învață spre folosul tău".