Cartea lui Iov

Capitolul 31

Făcusem legământ cu ochii mei și asupra unei fecioare nu-i ridicam.

Și care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri și ce câștig hărăzește, din înălțime, Cel Atotputernic?

Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept și nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii?

Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele și nu numără El toți pașii mei?

Umblat-am oare întru minciună și picioarele mele au zorit spre înșelăciune?

Să mă cântărească în cumpăna dreptății și Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea.

Dacă pașii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă și inima mea a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie,

Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn și vlăstarii mei să fie scoși din rădăcină!

Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie și am stat de pândă la ușa aproapelui meu,

Atunci nevasta mea să învârtească la râșniță pentru altul și alții să aibă parte de ea.

Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa judecătorilor,

Un foc care mistuie până la iad și care nimicește toată strânsura mea;

Dacă aș fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în socotelile lor cu mine,

Ce mă voi face eu; când Dumnezeu se va ridica și ce răspuns ti voi da, când va lua procesul în cercetare?

Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut și pe robul meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în pântece?

Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva și lăsat-am să se stingă de plânsete ochii văduvelor?

Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine și orfanului nu-i dădeam din ea?

Dimpotrivă, din tinerețile mele, am crescut pe orfan ca un tată și de la naștere, am călăuzit pe văduvă.

Dacă vedeam un nenorocit fără haină și vreun sărac care n-avea cămașă pe el,

Nu mă binecuvântau coapsele lui și nu-l încălzea lâna mieilor mei?

Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam că am sprijinitori la masa judecății,

Atunci să cadă umărul meu din încheietură și brațul meu să se dezlege de osul celălalt!

Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu și înaintea măreției Lui nu puteam să stau.

Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu ești nădejdea mea?

Ori eram fericit peste măsură, că aveam atâta avere și că mâna mea agonisise mult?

Ori când vedeam soarele în strălucirea lui și luna înaintând cu măreție,

A fost inima mea amăgită în taină și am dus eu mâna la gură, ca s-o sărut?

Și aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aș fi tăgăduit pe Dumnezeul cel Preaînalt.

M-am bucurat eu de nenorocirea dușmanului meu și am tresăltat când vreo răutate dăduse peste el?

Eu n-am îngăduit limbii mele să greșească și să ceară moartea dușmanului, blestemându-l.

Oamenii care țineau de casa mea ziceau: "Unde s-ar găsi vreunul care să nu se fi săturat la masa lui?"

Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porțile mele le deschideam călătorului.

Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu, greșeala făptuită,

Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetății și mă înspăimânta disprețul cetățenilor și atunci rămâneam fără glas și nu mai mă arătam în poartă?

O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei,

Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu, ca o cunună.

Îi voi da socoteală de toți pașii mei, ca un principe mă voi înfățișa înaintea Lui.

Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea și brazdele lor sunt prididite de lacrimi?

Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor și n-am plătit și am făcut pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine?

Dacă ar fi așa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu și neghină în loc de orz!" Aici cuvintele lui Iov se termină.