Cartea lui Iov
Capitolul 39
Știi tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor?
Numeri tu lunile sarcinii lor și știi tu când le vine ceasul să nască?
Ele îngenunchiază, fată puii și scapă de durerile lor,
Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc și nu se mai întorc spre mamele lor.
Cine a lăsat slobod asinul sălbatic și l-a dezlegat de la iesle?
I-am dat pustiul ca să-l locuiască și pământul sărat i l-am hărăzit ocol;
El își bate joc de zarva orașelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân;
El străbate munții, locul său de pășune, și umblă după orișice verdeață.
Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă și să petreacă noaptea lingă ieslele tale?
Poți tu să-l legi cu funia de gât și să tragă grapa după tine, peste arătură?
Poți să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, și să-i lași în grijă munca ta?
Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ți aducă roadele la aria ta?
Aripile struțului sunt negrăit de agere; struțul are pene preafrumoase ți mândru penaj.
Când își lasă ouăle pe pământ și le lasă să se clocească în nisipul fierbinte,
El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul și că vreo fiară sălbatică poate să le strivească.
Struțul e hain cu puii săi, ca și cum n-ar fi ai lui, și nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică.
Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere și pătrundere.
Când se scoală însă și pornește, face de ocară și pe cal și pe călăreț.
Tu ești cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica lui coamă?
Tu l-ai învățat să sară ușor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă!
El bate pământul cu copita și mândru de puterea lui pornește spre taberele înarmate;
El își bate joc de primejdie și n-are nici o teamă și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
La oblânc îi sună tolba cu săgeți; fulgere aruncă sulița și lancea.
De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul și, când a sunat trâmbița, nu mai are astâmpăr.
La chemarea trâmbiței, pare că zice: Haide! Și de departe soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor și strigătele războinice.
Oare, prin deșteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene șoimul și își întinde aripile ca niște seceri, spre miazăzi?
Nu cumva vulturul se ridică în înălțime din porunca ta și își așază cuibul pe vârfuri neajunse?
El își face sălașul în stânci și acolo petrece noaptea - pe un vârf de stâncă și pe vreo înălțime prăpăstioasă.
Acolo el stă și își pândește prada; ochii săi străpung depărtările,
Puii săi beau sângele prăzii și unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii".